O partidă de pescuit de trei nopți începe, de fapt, cu mult înainte să ajungi pe baltă. În cazul meu, aventura de la Zaga Zaga a început cu aproximativ o săptămână înainte de plecare.
Și nu era prima noastră experiență aici. Era a șasea vizită la Zaga Zaga în ultimii șase ani, ceea ce spune probabil cel mai bine faptul că locul a devenit pentru familia noastră una dintre destinațiile la care ne place să revenim.
Pregătirile – cu o săptămână înainte
Când știi că urmează trei nopți de pescuit, mai ales într-o ieșire în care vrei să îmbini pescuitul cu timpul petrecut alături de familie, prefer să pregătesc totul din timp.
Am început cu nada și momelile de cârlig, apoi am trecut la verificarea echipamentului. Lansetele, mulinetele și monturile au fost pregătite și controlate, iar navomodelul a fost testat înainte de plecare. Nu vrei să descoperi pe baltă că ceva nu funcționează.
Au urmat accesoriile: minciog, saltea de primire și toate lucrurile mici care par neimportante acasă, dar de care îți amintești imediat când ai primul pește în fața standului.
După o săptămână de pregătiri, eram gata.
Drumul Brașov – Zaga Zaga și o întâlnire neașteptată
Am plecat din Brașov, iar drumul până la Zaga Zaga durează pentru noi aproximativ trei ore.
Dar de data aceasta drumul în sine avea să devină parte din poveste.
Sus, în zona montană de la granița cu județul Vrancea, am întâlnit o ursoaică împreună cu cei doi pui ai ei.
Am rămas în mașină și i-am privit. Ceea ce ne-a surprins a fost faptul că ursoaica și puii nu păreau foarte speriați nici măcar de claxonul mașinii. Nu arătau tocmai în cea mai bună formă, iar imaginea lor ne-a rămas în minte.
Am remarcat însă și un lucru bun: nu era nimeni oprit să-i hrănească.
Oricât de tentant ar fi să dai mâncare unui urs aflat lângă șosea, mai ales când sunt și pui, obișnuirea animalelor sălbatice cu hrana primită de la oameni poate deveni o problemă atât pentru oameni, cât și pentru animale.
Și totuși, după ce am plecat de acolo, ne-a rămas o întrebare:
Oare nu ar trebui să se ia măsuri pentru acești urși care au ajuns să vină la marginea drumului în căutare de mâncare?
Nu știu care este soluția corectă în fiecare caz. Poate că unele animale pot fi îndepărtate și relocate în zone mai izolate, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil poate există soluția unor sanctuare sau centre specializate. Știm de sanctuarul de urși de lângă Brașov, dar probabil că problema este mult mai mare decât poate rezolva un singur astfel de loc.
Cert este că imaginea unei ursoaice cu doi pui care stă la marginea șoselei și nu se mai teme de mașini nu ar trebui să devină ceva normal.
Ar fi bine să reușim să-i salvăm înainte ca obișnuința lor de a veni lângă oameni după mâncare să se termine rău — fie pentru urs, fie pentru oameni.
Cu această imagine în minte, ne-am continuat drumul și, după aproximativ trei ore de la plecarea din Brașov, am ajuns la Zaga Zaga.
Fiind deja la a șasea vizită, știam destul de bine ce ne așteaptă.
Pentru noi, Zaga Zaga nu este doar o destinație de pescuit. Venind cu copiii, contează foarte mult să existe activități și pentru restul familiei. Vacanța nu poate însemna doar tata stând trei zile lângă lansete.
Dar, evident, imediat ce am ajuns, primul lucru la care mă gândeam eu era apa.
Prima seară – construirea patului de nadă
După instalare, am început pescuitul prin crearea unui pat de nadă. Strategia mea nu era să arunc cantități foarte mari de la început, ci să construiesc vadul și să văd cum răspunde peștele.
Prima seară mi-a adus și prima doză de adrenalină.
Trăsătură!
Din păcate, ratată.
Nu era începutul pe care îl speram, dar era un semn bun: peștele intrase pe zonă.
Ziua pentru familie, seara pentru pescuit
Am încercat să avem un program simplu: ziua să profităm de loc împreună cu familia, iar după ora 18:00 să înceapă partea serioasă de pescuit.
Piscină, plimbări și timp petrecut cu copiii în timpul zilei. Spre seară, înapoi la lansete.
Pescuitul continua peste noapte și până dimineața, în jurul orei 9:30, când venea timpul pentru micul dejun și strângeam echipamentul de pescuit.
A fost o combinație care mi-a plăcut foarte mult: ziua cu familia, noaptea cu lansetele.
A doua zi – peștele care a câștigat lupta
A doua zi a venit una dintre acele trăsături pe care le ții minte, chiar dacă nu vezi niciodată peștele pe saltea.
După o nouă trăsătură a început drilul. Peștele a plecat hotărât și, în timpul luptei, a reușit să intre într-o zonă cu stuf.
S-a blocat.
Am încercat să-l scot, dar finalul a fost cel pe care niciun pescar nu și-l dorește: fir rupt și pește pierdut.
Rămâne întotdeauna întrebarea aceea:
Cât de mare o fi fost?
Probabil tocmai de aceea peștii pierduți par să crească puțin de fiecare dată când povestim partida.
Prima captură – amur de 14 kg
După ratarea spectaculoasă, a venit în sfârșit și recompensa.
Un amur de aproximativ 14 kg.
Un pește puternic și o captură care a schimbat complet partida.
După pregătiri, drum, nădire, ore de așteptare și pești pierduți, momentul în care primul pește serios ajunge pe saltea face ca toate acestea să merite.
Era exact captura de care aveam nevoie.
Ora 3:00 – din nou în papură
Noaptea avea însă să-mi mai ofere o șansă.
În jurul orei 03:00, încă o trăsătură.
Adrenalina apare instantaneu, indiferent cât de obosit ești. Drilul a început bine, dar scenariul s-a repetat: peștele a ajuns în papură și de data aceasta a reușit să scape.
Încă un pește pierdut.
În astfel de locuri îți dai seama repede că nu este suficient să ai trăsătura. Din momentul în care peștele a luat momeala începe adevărata problemă: trebuie să reușești să-l ții departe de stuf și papură.
O noapte liniștită... până la 8:30
Următoarea noapte a fost exact opusul.
Am nădit ușor, fără să exagerez, și am așteptat.
Orele au trecut.
Nicio trăsătură.
După activitatea din noaptea precedentă, începi inevitabil să te întrebi dacă trebuie schimbat ceva: montura, momeala, poziția sau cantitatea de nadă.
Dar pescuitul are obiceiul să te surprindă exact când începi să-ți pierzi încrederea.
La aproximativ 08:30, lanseta s-a trezit la viață.
De data aceasta drilul s-a terminat cu bine.
Pe saltea a ajuns un crap românesc de aproximativ 8 kg.
Și poate cea mai frumoasă parte a capturii nu a fost greutatea peștelui.
Copiii erau acolo.
Au putut să vadă peștele pe viu, imediat după captură, iar pentru ei a fost probabil unul dintre momentele cele mai interesante ale ieșirii.
Pentru mine, cu siguranță a fost unul dintre cele mai frumoase.
Și puțin pescuit la răpitor
Pentru că tot eram acolo, dimineața și seara am încercat și pescuitul la răpitor.
Am schimbat stilul, am încercat apa, dar de data aceasta rezultatul a fost simplu:
zero capturi.
Asta face parte din pescuit. Uneori merge, alteori nu. Important este că am încercat.
Panciu – pauza dintre două partide
Una dintre zile am dedicat-o unei excursii la Panciu împreună cu copiii.
A fost o alegere foarte bună.
Zona viticolă, podgoriile și strugurii copți au schimbat complet peisajul după orele petrecute lângă apă.
Dupa revenirea la Zaga Zaga copiii au avut și partea lor de aventură. La parcul de aventură au ajuns inclusiv pe traseele cele mai dificile, iar ziua a fost completată cu tenis de câmp.
Pentru o ieșire de familie, exact astfel de activități fac diferența. Nu trebuie ca toată lumea să stea lângă lansete doar pentru că unul dintre membrii familiei este pescar.
După excursie si aventura , pentru mine programul revenea la normal:
seara – din nou la pescuit.
A treia noapte – captura neașteptată
Ultima noapte a fost mult mai liniștită.
Am avut o singură trăsătură serioasă. Am înțepat, am început să recuperez și pentru câteva momente părea că se întâmplă ceva.
Doar că nu era pește.
Agățasem un fir vechi aflat în apă.
L-am recuperat și l-am scos afară. N-am prins crapul pe care îl așteptam, dar măcar am lăsat locul puțin mai curat decât l-am găsit.
Și până la urmă și asta contează.
Drumul spre casă – încă doi ursuleți
Credeam că aventurile s-au terminat odată cu strângerea lansetelor, dar drumul spre Brașov ne-a mai rezervat o întâlnire.
Cu aproximativ un kilometru înainte de intrarea în Ojdula, am văzut alți doi pui de urs, de data aceasta singuri.
Erau foarte frumoși, ambii având acel guler mai deschis la culoare care îi făcea și mai spectaculoși.
Și aici am remarcat același lucru pozitiv ca la drumul spre Zaga Zaga: nimeni nu îi hrănea.
I-am privit din siguranța mașinii și ne-am continuat drumul. Două întâlniri cu urșii, una la dus și alta la întors, au ajuns astfel să completeze o excursie care oricum avea destule povești.
Ce mi-a rămas după cele 3 nopți la Zaga Zaga
Dacă mă uit strict la capturi, bilanțul este simplu: un amur de aproximativ 14 kg, un crap românesc de aproximativ 8 kg și câțiva pești pierduți, inclusiv două lupte în care vegetația a avut ultimul cuvânt.
Dar după șase vizite în șase ani, pentru noi Zaga Zaga nu mai înseamnă doar numărul de kilograme de pește prins.
Înseamnă pregătirile făcute cu o săptămână înainte, cele trei ore de drum din Brașov, emoția primei trăsături, nopțile lângă lansete, peștele pierdut în papură, amurul de 14 kg, crapul văzut de copii imediat după captură, piscina, plimbările, podgoriile din Panciu și aventura copiilor.
De data aceasta, la toate acestea s-au adăugat și întâlnirile cu urșii de pe drum.
Am reușit din nou să combinăm o partidă adevărată de pescuit cu o mini-vacanță în familie.
Nu a fost o partidă cu zeci de capturi și nici una în care fiecare trăsătură s-a terminat cu un pește pe saltea. Au fost multe ore fără activitate, ratări și pești pierduți.
Dar tocmai asta face pescuitul interesant. Dacă ai ști dinainte ce vei prinde și la ce oră va suna avertizorul, probabil că n-ar mai avea același farmec.
După trei nopți am plecat de la Zaga Zaga cu două capturi frumoase, câteva povești despre peștii care au scăpat, două întâlniri neașteptate cu urșii și încă o experiență frumoasă petrecută împreună cu familia.
A șasea vizită s-a încheiat. Probabil nu și ultima.
Iar pentru următoarea partidă am deja o problemă de rezolvat:
cum îi țin departe de papură.